Un mare stat din UE vrea să limiteze vânzarea de companii către chinezi

Un mare stat din UE vrea să limiteze vânzarea de companii către chinezi
Publicat: 24/10/2016, 16:07
Actualizat: 26/03/2019, 02:34

Aixtron a anunțat luni că ministrul economiei din Germania și-a retras certificatul prin care confirma că nu are nicio obiecție cu vânzarea companiei, ceea ce a însemnat revizuirea afacerii. Aixtron a anunțat că a fost informată de decizie vineri.

Compania a anunțat că revizuirea tranzacției ar putea afecta „ordinea publică” în Germania. Decizia este parte dintr-un val de măsuri protecționiste luate de Germania împotriva investițiilor chineze în țară, în special după ce Midae, o companie chinezească, a cumpărat producătorul german de roboți Kuka, una dintre cele mai inovative companii de inginerie, într-o tranzacție de 4,5 miliarde de dolari finalizată la începutul anului.

Miniștrii germani nu au reușit să susțină o ofertă alternativă de la un rival european. Cancelarul Angela Merkel s-a plâns că este o lipsă de reciprocitate, în condițiile în care China a impus restricții de investiții companiilor din Germania.

Germania a ajuns destinația de top a chinezilor care vor să investească în Europa.

Tranzacții record de 10,8 miliarde de dolari au fost anunțate în prima jumătate a acestui an. Investitorii chinezi au cumpărat 37 de companii germane în această perioadă, comparativ cu 39 de companii tot anul trecut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×